puți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUȚÍ, put, vb. IV.
Intranz. A răspândi un miros greu, neplăcut; a mirosi urât. ◊
Expr. A puți locul sub cineva sau
a-i puți cuiva urma, se spune despre cineva foarte leneș.
A puți a pustiu = a fi gol.
Nici nu pute, nici nu miroase = nu-i nici bun, nici rău; e așa și-așa.
Parcă îi tot pute ceva, se spune despre cel care este mereu nemulțumit.
A-i puți a... = a simți miros de... ♦
Fig. (
Fam.; urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) A avea ceva în cantitate mare, a fi plin de...
Pute piața de mere. –
Lat. *putire (=
putere).