putință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊
Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva.
Cu putință = posibil.
După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊
Expr. A fi (sau
a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...)
Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad.
A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile.
A fi în putința cuiva să... sau
a-i sta (cuiva)
în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva.
Fără putință de... = fară a putea să...
2. (
Fiz.;
înv.) Putere. –
Lat. potentia.