pustiire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUSTIÍRE, pustiiri, s. f. Acțiunea de
a (se) pustii și rezultatul ei; distrugere, devastare, nimicire. ♦ (
Concr.) Pustiu (
I 1). [
Pr.:
-ti-i-] –
V. pustii.pustiire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pustiíre s. f.,
g.-d. art. pustiírii; pl. pustiíri