purtăreț - explicat in DEX

purtăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtăreț. – Purta + suf. -ăreț.

purtăreț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
purtăréț, purtăreáță, adj. 1. (pop.; despre îmbrăcăminte și încălțăminte) care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. 2. (înv.; despre cărți) de dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (înv.; despre boli) care e mai puțin grav, mai ușor de suportat. 4. (înv.; despre limbă) comun, popular. 5. (înv.; despre oameni) de rând, obișnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele două prăjini pe care se cară fânul la locul unde se face claia (căpița). 7. (s.m.; înv.; în sintagma) purtăreț de viață = ființă, om care trăiește.

purtăreț (Dicționaru limbii românești, 1939)
purtăréț, -eáță adj. (d. port, a purta). Care rezistă la purtare, care nu se murdărește, nicĭ nu se roade ușor, vorbind de haĭne: haĭne purtărețe.

purtăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
purtăréț (fam.) adj. m., pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțe

purtăreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
purtăreț a. portativ.