purtare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de
a (se) purta și rezultatul ei.
1. Transportare (pe umeri sau pe brațe).
2. Folosire, întrebuințare. ◊
Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊
Expr. A lua (un lucru)
la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic.
A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic.
3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. –
V. purta.purtare (Dicționaru limbii românești, 1939)purtáre f. Acțiunea de a purta:
haĭnele s´aŭ stricat de atîta purtare. Modu de a te purta cu lumea:
pin [!] purtare bună șĭ-a atras simpatia șefilor. Fam. A-țĭ lua nasu la purtare, a te obrăznici. V.
conduită.purtare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purtáre s. f.,
g.-d. art. purtắrii; (maniere)
pl. purtắripurtare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purtare f. acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei: conduită.