purtător - explicat in DEX

purtător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PURTĂTÓR, -OÁRE, purtători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în țară și în străinătate știri și textele documentelor oficiale sau ale unor organizații, instituții etc. Undă purtătoare = undă electromagnetică de înaltă frecvență, care, fiind modulată de un semnal de mesaj, servește la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligație la purtător = obligație care nu poartă numele proprietarului. Purtător de germeni = organism uman sau animal care adăpostește microbi patogeni, de obicei într-una din cavitățile naturale ale corpului, constituind, în același timp, o sursă permanentă de infecție. – Purta + suf. -ător.

purtător (Dicționaru limbii românești, 1939)
purtătór, -oáre adj. Care poartă: purtătoru steaguluĭ. Care posedă: putătoru unuĭ nume, unuĭ titlu, uneĭ polițe. Purtător de grijă, intendent, supraveghetor. Purtător de vĭață, vivificant. Purtător de moarte, mortal. Purtător de Dumnezeŭ, sfînt.

purtător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
purtătór adj. m., s. m., pl. purtătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. purtătoáre

purtător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
purtător a. și m. care poartă: ochi purtători de pace EM.