purtăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, purtăreți, -e, adj. (Despre îmbrăcăminte, încălțăminte) Care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil. ♦ (
Înv.; despre cărți) De dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine.
Vocabular purtăreț. –
Purta +
suf. -ăreț.purtăreț (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)purtăréț, purtăreáță, adj.
1. (pop.; despre îmbrăcăminte și încălțăminte) care ține la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe ușor; durabil, purtabil.
2. (înv.; despre cărți) de dimensiuni reduse, ușor de transportat, de purtat cu sine, portativ.
3. (înv.; despre boli) care e mai puțin grav, mai ușor de suportat.
4. (înv.; despre limbă) comun, popular.
5. (înv.; despre oameni) de rând, obișnuit.
6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele două prăjini pe care se cară fânul la locul unde se face claia (căpița).
7. (s.m.; înv.; în sintagma)
purtăreț de viață = ființă, om care trăiește.
purtăreț (Dicționaru limbii românești, 1939)purtăréț, -eáță adj. (d.
port, a purta). Care rezistă la purtare, care nu se murdărește, nicĭ nu se roade ușor, vorbind de haĭne:
haĭne purtărețe.purtăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purtăréț (
fam.)
adj. m.,
pl. purtăréți; f. purtăreáță, pl. purtăréțepurtăreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purtăreț a. portativ.