puncție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚNCȚIE, puncții, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în înțeparea (cu un ac sau cu un trocar a) țesuturilor care învelesc o cavitate naturală sau accidentală, pentru a extrage în întregime sau parțial lichidul pe care acesta îl conține, pentru a extrage un fragment de țesut, a introduce un medicament etc. – Din
fr. ponction, lat. punctio.puncție (Dicționar de neologisme, 1986)PÚNCȚIE s.f. Străpungerea cu un instrument ascuțit (ac etc.) a unui organ sau a unei cavități a corpului pentru a se scoate un lichid sau un gaz. [Gen.
-iei, var.
puncțiune s.f. / cf. fr.
ponction, lat.
punctio].
puncție (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÚNCȚIE s. f. străpungere cu un instrument ascuțit a unui organ, a unei cavități a corpului, pentru a recolta un lichid în scop diagnostic sau terapeutic. (< fr.
ponction, lat.
punctio)
puncție (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PÚNCȚIE (‹
punct, după
fr. ponction)
s. f. Procedeu chirurgical care constă în introducerea unui ac, trocar sau vârful unui bisturiu într-un vas, într-un țesut, într-o colecție patologică, tumoră sau într-o cavitate a organismului, în scopul extragerii unui lichid normal (sânge, lichid cefalorahidian) sau patologic (exsudat, puroi), a unui fragment de țesut sau pentru introducerea unor medicamente. ◊
P. lombară = introducerea unui ac printre două vertebre lombare, în spațiul subdural (sub duramater), în scopul extragerii de lichid cefalorahidian sau al introducerii de medicamente ori de aer.
puncție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)púncție (punc-ți-e) s. f.,
art. púncția (-ți-a), g.-d. art. púncției; pl. púncții, art. púncțiile (-ți-i-)