puișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUIȘÓR1, (
1)
puișori, s. m., (
2, 3)
puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui
pui1; puiuleț, puiuț.
2. S. n. (
Reg.) Doniță mică.
3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [
Pr.:
pu-i-] –
Pui1 +
suf. -ișor.puișor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUIȘÓR2, puișori, s. m. (
Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui
2. [
Pr.:
pu-i-] –
Pui2 +
suf. -ișor.puișor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puișór (puișóri), s. m. – Monedă austriacă de cupru. Din
pui, cuvînt puțin folosit cu acest sens, și acesta din
sb. pulja (Candrea);
tc. ‹
pul, cf. bg.,
rus. pul. Mai ales în
Trans.puișor (Dicționaru limbii românești, 1939)puișór m. (dim. d.
puĭ). Cuvînt de dezmerdare adresat unuĭ copil:
stăĭ, puișorule ! O veche monetă [!] care valora 15 parale și care se numea și
firfiric. Pl. Înfloriturĭ cusute la cămășile țărăneștĭ. S. n., pl.
oare. Pernă mică (30-40 c.m.).
puișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puișór1 (pui mic, monedă)
(pu-i-) s. m.,
pl. puișóripuișor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puișór2 (pernă, doniță mică)
(pu-i-) s. n.,
pl. puișoárepuișor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puișor m.
1. puiu mic;
2. flori cusute pe cămășile țărănești:
puișori aleși de diferite colori; 3. od. Mold. monedă de 15 parale.