pudoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUDOÁRE s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate;
p. ext. curățenie morală. ♦ (
Jur.) Castitate, virginitate. ♦
Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din
lat. pudor, -oris, fr. pudeur.pudoare (Dicționar de neologisme, 1986)PUDOÁRE s.f. Sfială, sfiiciune; atitudine decentă; rușine; (
p. ext.) curățenie morală, castitate. [Gen.
-orii. / < lat.
pudor, cf. it.
pudore, fr.
pudeur].
pudoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)PUDOÁRE s. f. sentiment de sfială, de rușine, de jenă, de decență; (p. ext.) curățenie morală, castitate; pudicitate. (< lat.
pudor, fr.
pudeur)
pudoare (Dicționaru limbii românești, 1939)*pudoáre f., pl.
orĭ (lat.
pudor). Rușine, sentimentu care te face să evițĭ faptele necuviincĭoase orĭ ordinare.
pudoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!pudoáre s. f.,
g.-d. art. pudórii; pl. pudóripudoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pudoare f.
1. rușine onestă cauzată de teama răului moral;
2. un fel de discrețiune, rezervă sau modestie, ce oprește de a auzi, a spune, ori a face unele lucruri.