pruncie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRUNCÍE s. f. (
Înv. și
pop.) Copilărie. –
Prunc +
suf. -ie.pruncie (Dicționaru limbii românești, 1939)pruncíe f. (d.
prunc). Etatea prunculuĭ.
pruncie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pruncíe (
înv.,
pop.)
s. f.,
art. pruncía, g.-d. pruncíi, art. pruncíeipruncie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pruncie f. prima vârstă a omului, înaintea copilăriei.