proțăpi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROȚĂPÍ, proțăpesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) sprijini, a (se) propti, a (se) ține cu putere.
2. Tranz. și
refl. A (se) înțepeni, a (se) fixa.
3. (
Fam.) A se opri (provocator, cu îndrăzneală etc.) în fața cuiva;
fig. a se îngâmfa, a-și da importanță. – Din
proțap.proțăpi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)proțăpi, proțăpesc I. v. t. a bate.
II. v. r. a sta cu picioarele înfipte în pământ (
în fața cuiva).
proțăpi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proțăpí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. proțăpésc, imperf. 3
sg. proțăpeá; conj. prez. 3
să proțăpeáscăproțăpi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)proțăpi v.
1. a înțepeni:
parcă era proțăpită acolo sus ISP.;
2. a pune cuiva un scăluș:
a proțăpi gura cuiva. ║ (
neutru) a se ținea bine, cu putere, de ceva.