proveniență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [
Pr.:
-ni-en-. –
Var.: (
înv.)
provenínță s. f.] – Din
fr. provenance, it. provenienza.proveniență (Dicționar de neologisme, 1986)PROVENIÉNȚĂ s.f. Origine, obârșie; locul de unde provine ceva. [Pron.
-ni-en-. / < germ.
Provenienz].
proveniență (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROVENIÉNȚĂ s. f. origine, obârșie; locul de unde provine ceva. (< it.
provenienza, germ.
Provenienz, fr.
provenance)
proveniență (Dicționaru limbii românești, 1939)*proveniență f., pl.
e (d.
a proveni, după
con- și
pre-veniență; fr.
provenance). Origine:
marfă de proveniență străină, avere de proveniență dubioasă. Marfă, obĭect provenit:
proveniențele țărilor infectate îs supuse carantineĭ. – Fals
provenință.proveniență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proveniénță (-ni-en-) s. f.,
g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe