protază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROTÁZĂ, protaze, s. f. 1. Partea întâi a unei perioade condiționale, care cuprinde grupa propozițiilor secundare și care îndreaptă atenția cititorului asupra consecințelor care se enunță în apodoză.
2. Partea de la început a unei drame antice, care cuprindea expunerea subiectului. – Din
fr. protase. Cf. lat. protasis.protază (Dicționar de neologisme, 1986)PROTÁZĂ s.f. 1. Prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului.
2. Prima parte a unei perioade condiționale, care cuprinde propozițiile secundare, fiind strâns legată de cea de-a doua parte, numită apodoză. [< fr.
protase, cf. lat.
protasis].
protază (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROTÁZĂ s. f. 1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului. 2. prima parte a unei perioade condiționale, cuprinzând propozițiile secundare care îndreaptă atenția asupra consecințelor ce se anunță în apodoză. (< fr.
protase, lat., gr.
protasis)
protază (Dicționaru limbii românești, 1939)*protáză f., pl.
e (vgr.
pró-tasis).
Gram. Propozițiune secundară condițională pusă în aintea [!] uneĭ propozițiunĭ principale numite
apodoză, ca:
dacă vreĭ (protază),
merg (apodoză).
protază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)protáză (partea de la început a unei drame antice)
s. f.,
g.-d. art. protázei; pl. protáze