proțap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă.
2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊
Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva.
3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige.
4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din
sl. procĕpŭ, bg. procep.