prostuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÚȚ, -Ă, prostuți, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui
prost; prosticel, prostic. –
Prost +
suf. -uț.prostuț (Dicționaru limbii românești, 1939)prostúț, -ă adj. (dim. d.
prost).
Fam. Cam prost, cam fără minte.
prostuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prostúț (
fam.)
adj. m.,
pl. prostúți; f. prostúță, pl. prostúțe