pronominal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRONOMINÁL, -Ă, pronominali, -e, adj. 1. Care ține de pronume, privitor la pronume; care are valoare de pronume.
2. (Despre propoziții sau despre părți de vorbire) Introdus sau însoțit de un pronume (
1), construit cu un pronume (
1). – Din
fr. pronominal.pronominal (Dicționar de neologisme, 1986)PRONOMINÁL, -Ă adj. Referitor la pronume, cu valoare de pronume. [Cf. fr.
pronominal, lat.
pronominalis].
pronominal (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRONOMINÁL, -Ă adj. (despre propoziții sau părți de vorbire) introdus, însoțit de un nume, construit cu un pronume; cu valoare de pronume. (< fr.
pronominal, lat.
pronominalis)
pronominal (Dicționaru limbii românești, 1939)*pronominál, -ă adj. (lat.
pronominalis. V.
nominal).
Gram. Al pronumeluĭ, de pronume:
formă pronominală. Verb pronominal, verb reflexiv (în gramaticile franceze), ca:
se repentir, a se căi. Adv. În formă pronominală.
pronominal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pronominál adj. m.,
pl. pronomináli; f. pronominálă, pl. pronominálepronominal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pronominal a. ce ține de pronume.