profesor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROFÉSOR, -OÁRĂ, profesori, -oare, s. m. și
f. Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ (în școală). ♦ (
Impr.) Învățător. ♦
P. gener. Persoană care îndrumă, educă, învață pe cineva. [
Acc. și:
profesór] – Din
fr. professeur, germ. Professor.profesor (Dicționar de neologisme, 1986)PROFÉSOR, -OÁRĂ s.m. și f. Persoană cu o pregătire specială care predă o materie de specialitate la o școală sau în învățământul universitar. [Acc. și
profesór. / < fr.
professeur, it.
professore].
profesor (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROFÉSOR/PROFESÓR, -OÁRĂ s. m. f. persoană cu o pregătire specială care predă un obiect de învățământ într-un domeniu al științei, al artei etc. ♦ ~ universitar = cel mai înalt grad didactic în învățământul superior, titularul unei catedre. (< fr.
professeur, germ.
Professor)
profesor (Dicționaru limbii românești, 1939)*profesór m. (lat.
proféssor, -óris, d.
profitéri, a declara [a vorbi] în public. V.
confesor, faĭmă, fatal, feeric, profet). Acela care predă o știință saŭ o artă:
profesor de chimie, muzică, dans. Fem.
profesoară, pl.
e. (Cp. cu
învățătoare). – Oficial
profesor se zice numaĭ celor universitarĭ și secundarĭ care predaŭ o știință. Celor care predaŭ o artă orĭ o dexteritate li se zice
maeștri la școale secundare orĭ primare, și
profesorĭ numaĭ la conservator și școală specială de pictură orĭ sculptură. Celor de la școala primară urbană li se zice
institutorĭ, celor de la școale primare rurale
învățătorĭ. Lumea le zice tuturor
profesorĭ. – Și
profésor (după germ. și rus.). V.
belfer.profesor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)profésor/profesór s. m.,
pl. profésori/profesóri; abr. prof.profesor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)profesor m. cel ce instruește literatura, știința, arta.