prociti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCITÍ, procitesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv.)
1. A reciti, a repeta.
2. A examina (recapitulativ) un elev.
3. A certa, a mustra; a cicăli. [
Var.:
procetí vb. IV] – Din
rus. pročitat'.prociti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)procití (procitésc, procitít), vb. –
1. A citi. –
2. A repeta. –
3. A recita. –
4. A examina un elev. –
5. A certa, a cicăli. –
Var. proceti. Sl. pročitati (Tiktin). –
Der. pocitanie (
var. prociteală),
s. f. (lectură; repetiție), din
sl. pročitanie, înv.prociti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procití (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. procitésc, imperf. 3
sg. prociteá; conj. prez. 3
să prociteáscăprocitì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)procitì v. a citi de mai multe ori:
preotul mai procitia glasurile ISP.;
2. a repeta:
să procitesc în mintea-mi mii de spuneri cu folos PANN;
3. Mold. a asculta lecția pe un școlar. [Slav. PROČITATI, a citi pe de-antregul].