probatoriu - explicat in DEX

probatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s. n. adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.

probatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
PROBATÓRIU, -IE adj. Care este propriu să dovedească ceva. // s.n. Procedură de culegere a probelor în justiție. [Pron. -riu, var. probator, -oare adj. / cf. fr. probatoire].

probatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PROBATÓRIU, -IE I. adj. propriu să dovedească ceva; probator. II. s. n. procedură de culegere a probelor în justiție. (< lat. probatorium, fr. probatoire)

probatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*probatóriŭ, -ie adj. (lat. probatorius). Care probează. Act probatoriŭ, act pin [!] care se constată capacitatea unuĭ aspirant la un grad universitar.

probatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
probatóriu¹ [riu pron. riu] adj. m., f. probatórie (-ri-e); pl. m. și f. probatórii

probatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
probatóriu² [riu pron. riu] s. n., art. probatóriul; pl. probatórii, art. probatóriile (-ri-i-)

probatoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
probatoriu a. Jur. propriu a constata: act probatoriu.