privință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIVÍNȚĂ, privințe, s. f. 1. (În
loc. adv.)
Într-o privință = dintr-un anumit punct de vedere.
2. (În
loc. prep.)
În privința... = în ceea ce privește...; cu privire la..., relativ la... –
Privi +
suf. -ință.privință (Dicționaru limbii românești, 1939)privínță f., pl.
e (d.
privesc). Considerațiune, raport, punct de vedere:
supt această privință, în (orĭ
din)
toate privințele.privință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)privínță s. f.,
g.-d. art. privínței; pl. privínțeprivință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)privință f. considerațiune, raport:
în toate privințele.