privațiune - explicat in DEX

privațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PRIVAȚIÚNE, privațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation.

privațiune (Dicționar de neologisme, 1986)
PRIVAȚIÚNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio].

privațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PRIVAȚIÚNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio)

privațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
privațiúne f. (lat. privátio, -ónis). Acțiunea de a priva. Lipsa unuĭ avantaj, uneĭ facultățĭ: privațiunea drepturilor civile, a vederiĭ. Pl. nevoĭ, suferințe: am suferit multe privațiunĭ.

privațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
privațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. privațiúnii; pl. privațiúni

privațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
privați(un)e f. 1. lipsire de un bine sau de lucruri necesare: mari privațiuni; 2. abținere voluntară dela ceva: a-și impune privațiuni.