prigonitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIGONITÓR, -OÁRE, prigonitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care prigonește; asupritor. –
Prigoni +
suf. -tor.prigonitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prigonitór (rar)
s. m.,
pl. prigonitóriprigonitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prigonitor m.
1. persecutor;
2. cel ce are proces.