prigori (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRIGORÍ, prigoresc, vb. IV.
Refl. (
Înv. și
reg.) A se expune la dogoarea focului sau a soarelui; a se încălzi prea tare. ♦
Fig. A fi chinuit, torturat de ceva, a se frământa, a se perpeli. – Din
sl. prigorĕti.prigori (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prigorí (prigorésc, prigorít), vb. –
1. A arde, a dogori, a frige, a se mistui. –
2. (
Refl.) A suferi de sete.
Sl. prigorĕti (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 226; Conev 37),
cf. bg. prigoream (Pascu,
Suf., 52).
Cf. prigoare. –
Der. prigoriște, s. f. (
înv., loc însorit).
prigori (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!prigorí (a se ~) (
înv.,
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se prigoréște, imperf. 3
sg. se prigoreá; conj. prez. 3
să se prigoreáscăprigorì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prigorì v.
1. a frige;
2. fig. a arde:
de această pară de care mă prigoresc PANN. [Slav. PRIGORIETI].