pricinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV.
Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. –
Pricină +
suf. -ui.pricinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pricinuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pricinuiésc, imperf. 3
sg. pricinuiá; conj. prez. 3
să pricinuiáscăpricinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pricinuì v. a fi pricina, a cauza.