pricepere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICÉPERE, priceperi, s. f. Faptul de
a (se) pricepe. 1. Facultatea de a înțelege, de a pătrunde ceva (ușor) cu mintea; înțelegere;
p. ext. judecată, inteligență.
2. Îndemânare, abilitate, iscusință. –
V. pricepe.pricepere (Dicționaru limbii românești, 1939)pricépere f. Facultatea de a te pricepe, de a ști lucrurile pin [!] practică saŭ învățătură:
a avea pricepere, a fi om cu (saŭ
fără)
pricepere la ceva.pricepere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pricépere s. f.,
g.-d. art. pricéperii; pl. pricéperipricepere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pricepere f. facultatea de a pricepe, inteligență.