pricepe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRICÉPE, pricép, vb. III.
1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦
Refl. (
Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru).
2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. –
Lat. percipere.pricepe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pricépe (pricép, pút), vb. –
1. A înțelege, a se dumeri, a-și lua răspunderea. –
2. A savura, a aprecia. –
Var. înv. precepe (și
der.).
Lat. percĭpĕre (Philippide,
Principii, 44; Pușcariu 1379; Candrea-Dens., 1443; REW 6399),
cf. v. it. percevere, prov.,
cat. percebre, port. perceber. –
Der. pricepere, s. f. (inteligență, judecată);
priceput, adj. (inteligent, deștept; îndemînatic, dibaci; expert);
nepriceput, adj. (greoi, neîndemînatic);
precepătură, s. f. (
înv., îndemînare).
pricepe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pricépe (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pricép; part. pricepútpricepe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pricepe v.
1. a înțelege ascultând cu luare aminte:
cine n´ascultă, nu pricepe; 2. a avea cunoștință, a ști:
mă pricep ce am să fac CR. [Lat. PERCIPERE, a coprinde cu mintea (cf. fr.
comprendre)].