presupune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRESUPÚNE, presupún, vb. III.
Tranz. 1. A admite în mod prealabil (și provizoriu) că ceva este posibil, real, adevărat; a fi de părere, a crede, a socoti; a bănui.
2. A avea ca premisă existența prealabilă a unui lucru, a fi condiționat de...; a implica. –
Pre-1 +
supune (după
fr. présupposer).
presupune (Dicționar de neologisme, 1986)PRESUPÚNE vb. III. tr. 1. A crede, a bănui (ceva dinainte).
2. A necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. [P.i.
presupún, conj.
-nă, ger.
-nând, presupuind. / cf. fr.
présupposer, it.
presupponere].
presupune (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRESUPÚNE vb. tr. 1. a admite pentru un moment că ceva este posibil sau adevărat, a crede, a socoti. 2. a necesita, a fi absolută nevoie de ceva în prealabil. (după fr.
présupposer)
presupune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)presupúne (presupún, presupús), vb. – A crede, a socoti.
Fr. présupposer, adaptat la conjugarea lui
a supune.presupune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)presupúne (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. presupún, 2
sg. presupúi, 1
pl. presupúnem; conj. prez. 3
să presupúnă; ger. presupunấnd; part. presupúspresupune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)presupune v.
1. a pune ca sigur, ca admis:
să nu presupunem lucruri imposibile; 2. a admite fără probe:
a presupune cuiva merite; 3. a fi consecvența necesară:
orice efect presupune o cauză. Compromis literar din
propunere și din lat. SUPPONERE].