prepus - explicat in DEX

prepus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PREPÚS¹, prepusuri, s. n. (Pop.) Bănuială, presupunere; suspiciune. – V. prepune.

prepus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PREPÚS², -Ă, prepuși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Adăugat, pus înainte; pus mai mare peste... 2. Adj. (Pop.) Bănuit, suspectat. 3. S. m. (Jur.) Persoană care efectuează acte juridice sau îndeplinește o funcție după directivele și sub controlul altei persoane. – V. prepune.

prepus (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
prepús, prepúsuri, s.n. 1. (înv. și pop.) bănuială, presupunere; suspiciune, îndoială. 2. (reg.) bucată de lemn cu care se umple scobitura unei bârne vechi, folosită la construirea unei case.

prepus (Dicționaru limbii românești, 1939)
prepús, -ă adj. (d. prepus). Adăugat, fals (fr. postiche): multe femeĭ aŭ păr prepus în peptănătură. Subst. Pus în loc, substituit, reprezentant: a cumpăra o casă pintr´un [!] prepus al tăŭ. S. n., pl. urĭ. Bănuĭală, presupunere: am prepus că el a furat, am prepus pe el, am intrat la prepus că el a furat. Vechĭ. Îndoĭală, dubiŭ: făr´de prepus. – Și pri- (Dos.).

prepus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prepús¹ adj. m., s. m., pl. prepúși; adj. f. prepúsă, pl. prepúse

prepus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prepús² (pop.) s. n., pl. prepúsuri

prepus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
prepus n. bănueală.