prepune - explicat in DEX

prepune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PREPÚNE, prepún, vb. III. Tranz. 1. (Pop.) A bănui pe cineva sau ceva, a suspecta; a presupune ceva. ♦ A prevesti. 2. (Rar) A însărcina pe cineva cu o funcție; a propune într-o funcție. – Lat. praeponere (după pune).

prepune (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
prepúne, prepún, vb. III (înv. și reg.) 1. a pune, a așeza înainte. 2. a pune, a așeza în loc; a înlocui. 3. a adăuga, a înnădi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în altă limbă). 7. a presupune, a bănui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însărcina cu o anumită funcție, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaște (de mai înainte). 12. (refl.) a se lăsa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semăna a doua oară.

prepune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
prepúne (prepún, prepús), vb. – 1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a bănui, a se îndoi. – 4. A traduce, a tălmăci. – 5. A copia. Lat. praepōnĕre (Pușcariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvînt înv., se folosește azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, îndoială); prepuelnic (var. prepuitor),adj. (suspicios). Cf. pune.

prepune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
prepúne (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prepún, 2 sg. prepúi, 1 pl. prepúnem, perf. s. 1 sg. prepuséi, 1 pl. prepúserăm; conj. prez. 3 să prepúnă; ger. prepunấnd; part. prepús

prepune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
prepune v. a intra în bănuieli. [Lat. PRAEPONERE, cu sensul lui SUPPONERE].