prepozițiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREPOZIȚIÚNE s. f. v. prepoziție.prepozițiune (Dicționar de neologisme, 1986)PREPOZIȚIÚNE s.f. v.
prepoziție.
prepozițiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*prepozițiúne f. (lat.
prae-positio, -ónis. V.
pozițiune).
Gram. Cuvînt invariabil care unește alte doŭă vorbe arătînd legătura dintre ele, ca
a (
miroase a smeură),
de (
miros de smeură),
din (
vine din casă),
pin (
trece pin [!] pădure) ș. a. – Și
-íție.prepozițiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prepoziți(un)e f.
Gram. vorbă invariabilă care exprimă raportul între doi termeni.