prepozit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREPÓZIT, prepoziți, s. m. (În ierarhia Bisericii catolice) cleric de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă. – Din
lat. praepositus „cap”, „șef”.
prepozit (Dicționar de neologisme, 1986)PREPÓZIT s.m. (
Ist.)
1. Reprezentant al puterii superioare, așezat temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul roman. ♦ Mare maestru al palatului în Imperiul bizantin.
2. Ecleziast care conduce o prepozitură.
3. Șef, superior, conducător. [Cf. fr.
préposite, it.
preposito, lat.
praepositus].
prepozit (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREPÓZIT s. m. 1. reprezentant al puterii superioare, temporar în fruntea unei colectivități sau a unui oficiu special din Imperiul Roman. ◊ mare maestru al palatului în Imperiul Bizantin. 2. cleric catolic de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă. (< lat.
praepositus, germ.
Präpositus)
prepozit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prepózit (prepóziți), s. m. – Superior, șef.
Lat. praepositus (
sec. XIX).
prepozit (Dicționaru limbii românești, 1939)*prepózit m. (lat.
prae-pósitus, d.
prae, înainte, și
pósitus, pus; it.
prevosto, fr.
prévôt. V.
pun, de- și
im-pozit). Maĭ mare, stariț [!], șef, prezident, guvernator.
prepozit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prepózit s. m.,
pl. prepózițiprepozit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prepozit m.
1. căpetenie, mai marele:
prepozitul Ardealului BĂLC.;
2. cel pus în fruntea unei biserici catolice.