prefix (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREFÍX, prefixe, s. n. 1. Afix care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat.
2. (În telefonia interurbană automată) Număr care identifică o anumită localitate sau țară și se formează înaintea numărului de telefon al abonatului. – Din
fr. préfixe, lat. praefixus.prefix (Dicționar de neologisme, 1986)PREFÍX s.n. 1. Particulă care pusă la începutul unui cuvânt formează împreună cu el un alt cuvânt cu alt înțeles.
2. (
Telec.) Indicativ. [< fr.
préfixe, cf. lat.
praefixus].
prefix (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREFÍX s. n. 1. afix care se atașează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt, pentru a forma un cuvânt nou. 2. (telec.) indicativ de apel; număr care indică o anumită localitate sau țară și trebuie format înaintea numărului de telefon al abonatului. (< fr.
préfixe, lat.
praefixus)
prefix (Dicționaru limbii românești, 1939)*prefíx n., pl.
e (lat.
praefixus, part. d.
praefígere, a înfige înainte. V.
afix).
Gram. Particulă care se pune înaintea uneĭ vorbe ca să-ĭ modifice înțelesu. De ex.:
pre în
pre-fix, pre-zic, su în
su-pun.prefix (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prefíx s. n.,
pl. prefíxeprefix (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prefix n. particulă pusă înaintea unor vorbe spre a le modifica sensul: ex.
pre-zic,
stră-luci.