preface (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREFÁCE, prefác, vb. III.
1. Tranz. și
refl. A da sau a lua o formă nouă, un conținut nou; a (se) transforma, a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) preschimba.
2. Tranz. A repara, a reface un obiect, schimbându-i (parțial sau total) aspectul, înfățișarea.
3. Refl. A încerca (prin atitudine, comportare) să de o impresie falsă, pentru a induce în eroare; a simula. –
Pre2 +
face (după
sl. prĕtvoriti).
preface (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prefáce (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prefác, 1
pl. prefácem, 2
pl. prefáceți; imper. 2
sg. prefắ, neg. nu prefáce; ger. prefăcấnd; part. prefăcútpreface (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)preface v.
1. a se transforma:
s’a prefăcut în păsărică; 2. a afecta un sentiment ce nu-l are cineva:
nu te mai preface. [Lat. *PERFACERE = clasic PERFICERE].