predica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PREDICÁ, prédic, vb. I.
Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊
Expr. A predica în deșert (sau
în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦
Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din
lat. praedicare.predica (Dicționar de neologisme, 1986)PREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦
tr. (
Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență.
2. (
Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i.
prédic. / < lat.
praedicare, cf. it.
predicare].
predica (Marele dicționar de neologisme, 2000)PREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat.
praedicare)
predica (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic.
Lat. praedicare (
sec. XIX). –
Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din
ngr. πρέντιϰα ‹
it. predica; predicație, s. f. (predică), din
lat. praedicatio, prin intermediul
mag. prédikatió (
sec. XVII);
predicat, s. n., din
fr. prédicat; predicator, s. m., din
fr. prédicateur.predica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)predicá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
prédicăpredicà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)predicà v.
1. a anunța cuvântul lui D-zeu, a instrui poporul prin cuvântări religioase și morale:
a predica Evanghelia; 2. fig. a îndemna, a recomanda:
a predica cumpătarea.