precuvânta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECUVÂNTÁ, precuvântez, vb. I.
Tranz. (
Înv.) A scrie, a face o precuvântare. –
Pre1- +
cuvânta.precuvânta (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)precuvântá, precuvântéz, vb. I (înv.)
1. a scrie, a face o precuvântare (v.), o prefață; a prefața.
2. (despre discursuri) a ține un discurs.
precuvânta (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))precuvântá vb., ind. prez. pers. 1 sg.
precuvântez (precuvintez)precuvânta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)precuvântá (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 3
precuvânteáză