precum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRECÚM conj.,
adv. I. Conj. 1. (Introduce propoziții circumstanțiale de mod) Cum, așa cum, după cum.
Sper că se va face precum doresc. ◊
Loc. adj. și adv. Precum se cade = cum se cuvine, cum trebuie (să fie).
2. (Introduce propoziții comparative) Tot astfel cum, ca și.
M-a ajutat precum îl ajutasem și eu. 3. (Urmat de
conj. „și”, stabilește un raport copulativ în cadrul aceleiași propoziții) Ca (și), cât (și); cum (și).
Și-a destăinuit bucuriile, precum și necazurile. 4. (Introduce propoziții, adesea incidente, care cuprind o afirmație, o observație etc. sigură, categorică, cu caracter de concluzie) După cum, așa cum. ◊
Expr. (Exclamativ și
fam.)
Precum vezi = așa-i, asta-i (situația).
Precum urmează, formulă prin care este anunțată o enumerare, o completare, o lămurire (a unei expuneri, a unei explicații, a unei relatări).
5. (
Pop.; urmat de
conj. „ca să”, introduce propoziții finale) Pentru (ca să...). ◊ (Urmat de
conj. „că”, introduce propoziții completive directe)
A susținut precum că toate sunt adevărate. II. Adv. Ca de exemplu, ca de pildă. –
Pre2 +
cum.precum (Dicționaru limbii românești, 1939)precúm și (pop.)
pecúm adv. (
pre 1 și
cum). Cum, după cum, așa cum:
precum am spus, așa și este. Vechĭ. Că:
s´a aflat precum vine (că vine).
Azĭ. Precum că (rar), că:
declar precum că (maĭ simplu și maĭ frumos
declar că)
așa a fost.precum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)precúm adv.,
conjcț.precum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)precum adv. așa cum:
precum vezi. [Lat. PER QUOMODO].