precugetare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PRECUGETÁRE s. f. (
Înv.) Acțiunea de
a precugeta; premeditare.
precugetare (Dicționaru limbii românești, 1939)*precugetáre f. Premeditare, acțiunea de a cugeta în ainte [!].
precugetare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)precugetare f. cugetare înainte de a lucra, deplină cunoștință în facerea unui lucru.