praporcic (Dicționaru limbii românești, 1939)
prapórcic și -íc m. (rus. práporščik, stegar, d. prápor, prapur, steag). Sec. 19. Sublocotenent. V. parucic.
praporcic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
praporcic m. od. sublocotenent. [Rus. PRAPORȘTIKŬ, lit. cel ce poartă prapurul].