prapur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁPUR, prapuri, s. m. 1. Steag ostășesc din țările române, prins de obicei în vârful unei lănci; flamură;
p. ext. materialul steagului descris mai sus.
2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnități religioase.
3. (
Pop.) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu. [
Var.:
prápor s. m.] – Din
sl. praporŭ.prapur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prápur (-re), s. n. –
1. (Înv.) Steag, stindard. –
2. Steag bisericesc. –
3. Peritoneu. –
Var. prapor. Origine îndoielnică. Din
sl. praporŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 286; Conev 90),
cf. rus. prapor; dar istoria cuvîntului nu este clară (din
ngr. φλάμβουρον, după Miklosich,
Fremdw., 119, ipoteză improbabilă; din
sl. peró „pană”,
pariti „a zbura”, după Vasmer, II, 425, soluție puțin convingătoare). S-ar putea porni de la
gr. πρατίς „diafragmă” (Diculescu,
Elementele, 476), al cărui rezultat
rom. *
prap, ar da
pl. prapuri, înv. prapure; în acest caz ar trebui să se admită că
sl. este împrumut din
rom. –
Der. praporcic (
var. prapurcic),
s. m. (port-drapel), din
rus. praporčik, sec. XIX,
înv.prapur (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PRÁPUR, prapuri, s. m. 1. (
Înv.) Steag ostășesc, flamură. ♦ Pânza steagului.
2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte servicii religioase.
3. (
Pop.) Membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele. [
Pl. și: (
n.)
prapure. –
Var.:
prápor s. m.] – Slav (
v. sl. praporŭ).
prapur (Dicționaru limbii românești, 1939)prápur n., pl.
e (vsl.
praporŭ, steag. P. înț. de „epiploon”, cp. cu fr.
fanon, „fanion” și „pelea [!] care atîrnă la gîtu tauruluĭ”).
Vechĭ. Steag bisericesc care se scoate la marile sărbătorĭ și ceremoniĭ.
Pop. Marele epiploon.
prapur (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)prápur, -i, (prapor), s.m. –
1. (înv.) Steag ostășesc în Țările Române, flamură.
2. Steag bisericesc purtat la procesiuni și solemnități religioase; utilizat inclusiv la procesiuni funerare.
3. Brad verde, împodobit cu flori, cununi cu panglici, care se face la moartea celor necăsătoriți: „Și-n locut de prăporei / Mi-ți tăie patru durzăi” (var. a Mioriței; Berbești). – Din sl. praporŭ.
prapur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prápur s. m.,
pl. prápuriprapur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prapur n.
1. steag militar:
ostășescul prapur a păzi erau datori NEGR.;
2. steag bisericesc:
toți preoții cu prapur și cu icoane ies AL.;
3. pl. membrana stomacului la vite:
prapur de miel. [Slav. PRAPORŬ, steag, de unde membrană reticulară].