pragmatic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism.
2. (
Înv.; în
expr.)
Istorie pragmatică = prezentare istorică care se ocupă numai de succesiunea evenimentelor politice și militare, fără a ține seama de complexul economic și cultural al dezvoltării societății.
Sancțiune pragmatică = (în țările din apusul Europei) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. –
Fr. pragmatique (<
gr.).
pragmatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -ce, adj. 1. Care aparține pragmatismului, referitor la pragmatism, bazat pe pragmatism; care ia în considerație eficacitatea, utilitatea practică. ♦ Care judecă exclusiv în funcție de utilitatea practică (reală sau aparentă).
2. (În sintagmele)
Istorie pragmatică = prezentare istorică limitată la fapte, la evenimente.
Sancțiune pragmatică = (în unele țări) decret de stat privitor la o importantă problemă laică sau bisericească. – Din
fr. pragmatique.pragmatic (Dicționar de neologisme, 1986)PRAGMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. ♦ (
Peior.) Care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică.
2. Bazat pe studierea faptelor.
3. (
Ist.)
Pragmatica sancțiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. [Cf. fr.
pragmatique, lat.
pragmaticus < lat., gr.
pragma – afacere].
pragmatic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRAGMÁTIC, -Ă I.
adj. 1. care urmărește aspectul practic, utilitatea; (peior.) care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică. 2. bazat pe studierea faptelor. ♦ ~ a sanctiune = lege care emană de la parlament sau de la suveran, cu privire la o importantă problemă laică sau religioasă. II. s. f. parte a semioticii care studiază modul în care omul înțelege și folosește semnele. (< fr.
pragmatique, lat.
pragmaticus, gr.
pragmatikos, /II/ engl.
pragmatics)
pragmatic (Dicționaru limbii românești, 1939)*pragmátic, -ă adj. (vgr.
pragmatikós, d.
prágma, fapt, afacere. V.
pramatie). Relativ la afacerile politice.
Sancțiune pragmatică, regulament care emană tot odată de la o adunare și de la un suveran și de cele maĭ multe orĭ e relativ la lucrurĭ bisericeștĭ. (Se zice în special de actu pin [!] care Carol VI al Austriiĭ asigură la 1713 fiĭceĭ sale Maria Tereza succesiunea la tron).
pragmatic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pragmátic adj. m.,
pl. pragmátici; f. pragmátică, pl. pragmáticepragmàtic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pragmàtic a. relativ la afacerile civile și sociale:
istorie pragmatică, care prezintă evenimentele așa, încât să se poată trage din ele concluziuni practice pentru afaceri;
sancțiune pragmatică, regulament în materie ecleziastică, în special actul prin care Carol VI de Austria asigură (1713) fiicei sale Maria Terezia succesiunea la tron.