praftoriță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÁFTORIȚĂ, praftorițe, s. f. Pămătuf din păr, din zdrențe, din fâșii de rafie etc., fixat într-o coadă lungă, folosit pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine, în fierărie, pentru a stropi cărbunii încinși etc.; praftură. ◊
Expr. (
Fam.)
A(-i) da cu praftorița =
a) a vorbi mult, a trăncăni;
b) a supăra pe cineva prin aluzii jignitoare. –
Praftură +
suf. -iță.