potoli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTOLÍ, potolesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A pierde sau a face să-și piardă din intensitate, din tărie, din viteză etc.; a (se) liniști, a se domoli, a (se) calma, a (se) alina; a (se) îmblânzi. ♦ A înceta sau a face să înceteze un lucru început, o acțiune în desfășurare etc.; a (se) încheia, a (se) sfârși, a (se) termina.
2. Refl. (Despre foc sau o materie care arde) A arde mocnit. – Din
scr. potuliti, bg. potulja.potoli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)potolí (potolésc, potolít), vb. –
1. A calma, a tempera, a liniști. –
2. A stinge, a reduce. –
3. A stăvili, a domoli, a încetini. –
4. (
Refl.) A se stăpîni, a se reține.
Sl. potuliti „a pune de acord, a împăca” din
toliti „a se potoli” (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 426). –
Der. potoleală, s. f. (liniștire, calm);
potolitor, adj. (liniștitor, calmant);
nepotolit, adj. (neliniștit).
potoli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)potoli, potolesc v. t., v. i. a mânca.
potoli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potolí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. potolésc, imperf. 3
sg. potoleá; conj. prez. 3
să potoleáscăpotolì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potolì v. a stâmpăra, a (se) liniști:
a potoli foamea, plânsul, mânia. [Bulg. POTULITI].