potentat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTENTÁT, potentați, s. m. Suveran sau șef de stat atotputernic, care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat, despot;
p. ext. om puternic, influent (datorită poziției sale politice ori sociale). – Din
fr. potentat, lat. potentatus.potentat (Dicționar de neologisme, 1986)POTENTÁT s.m. Șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat; (
p. ext.) om puternic, cu influență. [< fr.
potentat, cf. lat.
potentatus].
potentat (Marele dicționar de neologisme, 2000)POTENTÁT s. m. șef de stat care își exercită puterea în mod despotic și arbitrar; autocrat. ◊ (p. ext.) om puternic, influent. (< fr.
potentat, lat.
potentatus)
potentat (Dicționaru limbii românești, 1939)*potentát m. (fr.
potentat, d. lat.
potentatus, suveranitate, care vine d.
potens, -éntis, puternic. V.
putinte). Suveran, monarh.
potentat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potentát s. m.,
pl. potentáțipotentat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potentat m. suveran atotputernic al unui Stat.