potecuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui
potecă; potecea. ◊
Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. –
Potecă +
suf. -uță.potecuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potecúță s. f.,
g.-d. art. potecúței; pl. potecúțe