potcap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși.
2. Compus:
potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule
(Leontodon hispidus). – Din
sl. podŭkapŭ.potcap (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)potcáp (potcápuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. –
Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84),
var. prin intermediul
rus. podkapok. –
Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri).
potcap (Dicționaru limbii românești, 1939)potcáp n., pl.
1 e, urĭ (vsl.
podukapŭ și
podukapokŭ, d.
podŭ, dedesupt [!], și
kapa, glugă; rus.
podkápok, bonetă a țărancelor. V.
capot). Un fel de acoperemînt [!] al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin [!] pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ).
Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (
leóntodon hispidus). – În est și
potcápic, vechĭ
-ápoc, n., pl.
e. V.
cuculion și
comănac.potcap (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)potcáp s. n.,
pl. potcápuripotcap (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)potcap n.
1. acoperemânt de cap, în formă de cilindru, ce poartă preoții și călugării;
2. Bot. potcapu-călugărului, plantă cu flori galbene, crește prin locuri aride
(Leontodon hispidus). [Slav. PODŬKAPŬ (din PODŬ, subt, și KAPA, glugă)].