posăcie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))POSĂCÍE, posăcii, s. f. (
Înv., rar) Faptul de a fi posac; morocăneală. – Din
posac +
suf. -ie.posăcie (Dicționaru limbii românești, 1939)posăcíe f. (d.
posac). Caracteru posaculuĭ.
posăcie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)posăcie f. caracterul posacului.