postpunere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSTPÚNERE, postpuneri, s. f. Procedeu sau fenomen gramatical prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (uneori făcând corp comun cu acestea); postpoziție. –
V. postpune.postpunere (Dicționar de neologisme, 1986)POSTPÚNERE s.f. Procedeu gramatical prin care anumite particule, sufixe etc. cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (făcând uneori corp comun cu acestea). [<
postpune].
postpunere (Marele dicționar de neologisme, 2000)POSTPÚNERE s. f. atașare a unui cuvânt, a unei silabe, particule neaccentuate la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. (< postpunere)
postpunere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)postpúnere (post-pu-) s. f.,
g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri