posteucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)POSTÉUCĂ, posteuci, s. f. (
Pop.) Lemn scurt și gros cu care se ridică și se sprijină osia roții carului în timp ce se unge. – Din
bg.,
rus. podstavka, ucr. pidstavka.posteŭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)postéŭcă f., pl.
e și
ĭ (rus.
podstávka, d.
padstávitĭ, a pune dedesupt [!]).
Est. Lemnu cu care se ridică caru cînd trebuĭe uns. – Și
postĭócă, pl.
ĭ. V.
víncĭ.posteucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)postéucă (
pop.)
(-teu-) s. f.,
g.-d. art. postéucii; pl. postéuciposteucă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)posteucă f. Mold. butuc ce sprijină osia carului când se unge:
de inima căruței atârnau păcornița și posteuca CR. [Origină necunoscută].