postelnic - explicat in DEX

postelnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
POSTÉLNIC, postelnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și organiza audiențele la domn; boier care avea acest titlu. ◊ Postelnicul al doilea (sau al treilea etc.) = subordonat (de grade diverse) al postelnicului (1). ♦ (Mai târziu) Ministru al Afacerilor Externe. 2. Titlu onorific dat boierilor care aveau unele atribuții administrative; boier care avea acest titlu. – Din sl. posteĩlnikŭ.

postelnic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
postélnic (postélnici), s. m. – Boier mare în vechea organizare. Era șeful cancelariei de afaceri externe, semna corespondența cu trimișii și agenții din Constantinopol, organiza audiențele, era șeful interpreților și în Mold. era pîrcălab de Iași; căpetenia lipcanilor și a călărașilor, asimilat la gradul de general de Regulamentul Organic. Sl. postelĭnikŭ „cubicular” (Miklosich, Lexicon, 638; Cihac, II, 28), de la postelja „pat”, cf. ngr. ποστέλνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77). – Der. postelniceasă, s. f. (soție de postelnic); postelnicel, s. m. (slujbaș la curte sub comanda postelnicului; din sec. XVIII, desființat); postelnicie, s. f. (funcția de postelnic).

postelnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
postélnic m. (vsl. postelĭnikŭ, d. postelĭa, pat, postelĭnŭ, de pat, d. po-staviti, a așeza, stati, a sta, a se opri; rus. postélĭnik. V. postată). La vechiĭ țarĭ, supraveghetoru ĭataculuĭ și garderobeĭ, ĭar în Moldova și Țara Românească, unu din ceĭ șase boĭerĭ marĭ de divan care introducea la audiențe (adică mareșal, șambelan), apoĭ ministru de externe. Un rang de boĭerie onorific. – Fem. -easă, pl. ese. V. camerier.

postelnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
postélnic s. m., pl. postélnici

postelnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
postelnic m. 1. od. mareșalul Curții însărcinat cu paza camerei de dormit a Domnului și care introducea la audiențe, unul din cei șase mari boieri de divan; 2. (Marele), ministrul afacerilor străine, sub Fanarioți; 3. rang onorific de boierie. (Slav. POSTELĬNIKŬ (din POSTELĬA, pat)].